The Walt Disney Company a anunţat marţi “un plan de dezvoltare pe mai mulţi ani, în valoare de 2 miliarde de euro, pentru Disneyland Paris”, un renumit parc de distracţii amenajat de grupul american în Franţa, în Regiunea Pariziană, care a fost inaugurat în 1992, informează AFP.
“Acest nou plan de extindere conţine o transformare a parcului Walt Disney Studios, incluzând trei noi zone tematice, dedicate personajelor din universul Marvel, filmul animat ‘Frozen’ şi franciza ‘Star Wars’, dar şi mai multe atracţii şi spectacole noi”, a precizat grupul american într-un comunicat ce a fost publicat la finalul întrevederii dintre CEO-ul companiei, Bob Iger, şi preşedintele francez Emmanuel Macron.
Acest proiect de dezvoltare pe mai mulţi ani va fi implementat pe etape începând din 2021 şi va duce la o extindere semnificativă a parcului Walt Disney Studios din Paris.
Proiectul va include în special un nou lac, care va fi fundalul în care vor avea loc spectacolele lor şi va lega cele trei noi zone tematice ale parcului. Aceeaşi zonă va integra poveştile şi personajele cele mai populare din universul Disney.
Compania Disney a reuşit să îşi reducă pierderile în primul semestru al exerciţiului financiar 2016-2017, graţie unei creşteri a numărului de vizitatori, componentă grav afectată de atacurile teroriste comise la Paris în noiembrie 2015.