Proiectul de buget pe anul 2018 va fi discutat marţi la Palatul Victoria.
O primă întâlnire pe această temă a avut loc luni. La întâlnire au participat premierul Mihai Tudose, vicepremierul Marcel Ciolacu și ministrul de Finanțe Ionuț Mișa.
Proiectul de buget pe anul viitor ar putea fi aprobat în şedinţa de Guvern de miercuri.
“Sănătate, Educaţie, Infrastructură sunt bazele acestui buget, evident păstrând cei 2% la Apărare dintr-un Produs Intern Brut mai mare”, declara recent premierul Mihai Tudose.
Șeful Executivului a precizat că, în această săptămână, vor fi disponibile toate cifrele referitoare la bugetul pe anul viitor.