Preşedintele Klaus Iohannis se va adresa, miercuri, plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului.
Este pentru a treia oară când șeful statului se va adresa Parlamentului în mandatul său.
Temele majore ale discursului vor fi legate de votul prin corespondenţă şi de un nou cod al incompatibilităţilor. Mai mult, Klaus Iohannis va vorbi şi despre statutul aleşilor locali.
Șeful statului va aborda, de asemenea, și subiectul migrației, în contextul crizei refugiaților și al refuzului României de a accepta cotele obligatorii.
Klaus Iohannis declara, luni, că tematica cotelor obligatorii este pe cale să dispară din discursul liderilor europeni, iar România va căuta alte metode prin care să îşi arate solidaritarea, precizând că subiectul migraţiei va fi discutat inclusiv în Parlament.
Subiectul imigrației va fi discutat şi în ședința CSAT, programată joi, 17 septembrie.