Confidenţialitate

Directorul Poștei Române, despre plata pensiilor și a alocațiilor, pe fondul grevei generale: Vor fi distribuite până pe 15 aprilie | AUDIO

Conducerea Poștei Române susține că pensiile, alocațiile, dar și coletele vor fi distribuite la timp luna aceasta, deși majoritatea angajaților Poștei au intrat de astăzi în grevă generală. Directorul Poștei Române, Valentin Ștefan, a spus la Digi 24 că e convins că nu vor exista probleme în această privință.

Directorul Poștei Române, Valentin Ștefan: „Suntem convinși că până pe data de 15 aprilie tot ce ține de pensii și alocații vor fi distribuite la timp”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Obiectivul companiei în perioada aceasta este să ne asigurăm că toată lumea va primi atât pensiile, cât și alocațiile, cât și alte servicii pe care noi le prestăm. Principalul obiectiv este să ne asigurăm că aceste lucruri se vor întâmpla și suntem convinși că până pe data de 15 aprilie tot ce ține de pensii și alocații vor fi distribuite la timp”, a declarat directorul Poștei Române, Valentin Ștefan.

Poștașii din mai multe orașe au semnalat că mai mulți lucrători au fost trimiși din București în teritoriu, în orașe precum Arad, Cluj, Târgoviște, pentru a-i înlocui pe cei aflați în grevă. Sindicaliștii s-au plâns că se fac presiuni asupra lor pentru a renunța la greva generală.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Angajații Poștei Române cer majorarea salariilor cu 400 de lei net și creșterea sporului de loialitate acordat în funcție de vechimea în muncă.

Directorul Valentin Ștefan spune că oferta pe care le-a făcut-o protestatarilor a fost respinsă de aceștia.

Angajații Poștei Române spun că nu vor renunța la protest până când nu le vor fi soluționate revendicările. Ei amintesc că majoritatea angajaților, indiferent de funcția pe care ocupă, sunt încadrați pe salariul minim pe economie.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Vor exista întârzieri la plata pensiilor, anunță lucrătorii poștali. Secretar SLPR Arad: „Banii nu sunt de pensii. Se fac presiuni asupra colegilor noștri să predea gestiunea” | AUDIO