Confidenţialitate

Directorul ITM Teleorman, anchetat după ce a venit din Thailanda direct la serviciu

Anchetă epidemiologică la ITM Teleorman, după ce autoritățile au fost sesizate că directorul instituției, Emil Ciobanu, a venit din vacanță direct la birou, fără a respecta perioada de izolare.

Emil Ciobanu, Directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Teleorman, s-a întors dintr-o vacanță în Thailanda cu 10 zile în urmă și a mers direct la birou, unde și-a desfășurat activitatea în mod normal.

Salariații, conștienți de riscul răspândirii coronavirusului, au alertat Direcția de Sănătate Publică, astfel că acolo se desfășoară acum o anchetă epidemiologică.

Emil Ciobanu a intrat, abia de joi în izolare la domiciliu.

Directorul a fost testat în cursul zilei de ieri și, în prezent, așteaptă rezultatul testării.