Conducerea TAROM a fost demisă aseară de către Consiliul de Administrație al companiei. În ședința de aseară atât directorul general – Christian Heinzmann, cât și directorul administrativ – Tiberiu Ticlea au fost demiși.
Noul director interimar al companiei este Gabriel Stroe arată surse din interiorul Tarom.
Heinzmann nu a fost prezent la ședința Consiliului de Administrație, el invocând probleme de sănătate. A fost a doua ședință de acest fel în cadrul Tarom în ultimele patru zile.
Potrivit Corpului de Control al ministerului Transporturilor, Tarom nu a respectat Codul Muncii și nu a implementat toate acțiunile din planul de management, ceea ce s-a tradus prin curse anulate și pierderi de un milion de dolari.
Totodată, anumiți salariați ai comaniei aveau salarii suspect de mari, iar alții nu erau la serviciu, deși erau pontați ca fiind la lucru. Mai mult, Corpul de Control a semnalat și nerespectarea bugetelor de venituri și cheltuieli prin achiziții scumpe de piese de schimb pentru avioane și ne-uniformizarea flotei.
Christian Heinzmann este cetăţean belgian, şi-a început mandatul la Tarom în data de 19 noiembrie 2012, cu un contract pe patru ani. Potrivit Ministrului Transporturilor, Dan Costescu, salariul lui Heinzmann se ridica la 14.000 de euro.
Gabriel Stroe – directorul financiar al companiei, va fi directorul general interimar, iar Florin Susanu, directorul de operaţiuni de zbor, va prelua funcţia de director general adjunct interimar.