Confidenţialitate

Directorul FBI: Există o anchetă privind presupusa implicare a Rusiei în alegerile prezidenţiale

Directorul FBI, James Comey, a confirmat luni, pentru prima dată oficial , în cursul unei audieri în Congres, că Biroul de Investigaţii anchetează presupusa implicare rusă în alegerile prezidenţiale din 2016, relatează BBC News, citat de News.ro.

„Practica noastră este să nu confirmăm existenţa anchetelor în curs”, a spus şeful FBI. „Însă, în circumstanţe neobişnuite, în care este în interesul public”, le anunţăm, a adăugat el.

„Am fost autorizat de Departamentul de Justiţie să confirm că FBI, în cadrul misiunii noastre de contrainformaţii, anchetează eforturile Guvernului Rusiei de a se amesteca în campania prezidențială de anul trecut.  Cercetările se referă la eventuale legături între Moscova și echipa de campanie a lui Donald Trump, dar și la posibilitatea ca eforturile acestora să fi fost coordonate. Vom verifica și dacă s-au comis sau nu infracțiuni”, a anunţat oficialul.

Comey a descris ancheta drept „deschisă, în curs”.

Directorul FBI a atras atenţia, în cursul audierii, şi că scurgerile de informaţii secrete reprezintă o infracţiune.

Directorul Agenției Naționale de Securitate, la rândul său, a spus că instituția pe care o conduce rămâne ferm convinsă că Rusia s-a amestecat în alegerile prezidențiale de anul trecut.

Pe de altă parte, parlamentarul republican care conduce comisia de supraveghere a serviciilor secrete a adăugat că nu există nici un indiciu că administrația Obama ar fi dispus interceptarea telefoanelor folosite de echipa lui Trump. Președintele în exercițiu e cel care a formulat acuzația, fără să ofere dovezi.