Confidenţialitate

Directorul economic al Ministerului Transporturilor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile | AUDIO

Petre Neacșa, directorul economic al Ministerului Transporturilor a fost arestat preventiv de judecătorii Tribunalului Constanța. El fuse reținut, miercuri, de procurorii DNA sub acuzația de luare de mită in dosarul in care directorul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare și alte trei persoane sunt arestați la domiciliu pentru fapte de corupție.

Numele directorului economic al Ministerului Transporturilor apare în dosarul in care Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) a cumpărat fraudulos și la prețuri supraevaluate patru nave de salvare in valoare de 85 milioane de lei.

Potrivit DNA, inculpatul Neacșa Petre, în calitatea sa de director economic a primit de la unul dintre oamenii de afaceri, care a intermediat achizitia navelor, suma de 100.000 de euro. Concret, a primit banii pentru a asigura, prin intermediul Direcției Economice din Ministerul Transporturilor, pe care o conducea, fondurile necesare pentru cumpărarea navelor.

Tribunalul Constanța a acceptat propunerea DNA de arestare preventivă a lui Petre Neacșa pe 30 de zile, pentru luare de mită. Directorul general al ARSVOM, Daniel Manole și alți trei complici sunt arestați la domiciliu pentru luare de mită și constituire de grup infracțional organizat.

ARSVOM nu mai are conducere, iar ministrul Transporturilor a anunțat că vrea să desființeze Agenția, atribuțiile urmând să fie preluate de IGSU: Cei 180 de angajați, scafandri profesioniști și marinari au cerut premierului Florin Cîțu o întrevedere pentru a-l informa că statul român s-a obligat prin acordurile cu Uniunea Europeană să asigure activitatea de intervenție pentru salvarea vieților pe mare precum și în cazuri de poluare marină. Numai in ultimii ani, ARSVOM a salvat peste 100 de oameni din naufragii precum și 550 de transfugi abandonați in largul mării.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ghiulfer Predescu