Confidenţialitate

Directorul DSV Harghita, despre cazul ursului în agonie: Serviciile veterinare au acţionat în limita legii şi competenţelor

Directorul Direcţiei Sanitar Veterinare Harghita susține într-un comunicat că, în cazul ursului accidentat la ieşirea din comuna Praid, serviciile veterinare au acţionat în limita legii şi competenţelor.

Ladó Zsolt-Dénes precizează că medicii veterinari nu au competenţe în tranchilizarea şi eutanasierea animalelor sălbatice.

“Personalul veterinar ajuns la faţa locului, a constatat, în urma examenului clinic, că ursul lovit are trei membre fracturate în urma accidentului. Serviciile veterinare au acţionat în limita legii şi competenţelor, cu precizarea că tranchilizarea şi eutanasierea animalelor sălbatice nu intră în atribuţiile serviciilor veterinare. Necropsia efectuată a relevat faptul că animalul a avut şi leziuni interne grave, care ar fi condus în scurt timp la moarte. Menţionăm că pe toată perioada evenimentului, din seara zilei de 16.11.2019 până în data de 17.11.2019 inclusiv, a fost asigurată asistenţa sanitară veterinară, DSVSA Harghita oferind sprijin tehnic instituţiilor prezente, în limita competenţelor”, scrie în comunicat.