De-a lungul carierei, trupa Direcţia 5 s-a remarcat prin numeroasele colaborări cu voci feminine, consacrate, din România, devenind astfel unii din promotorii unui astfel gen de interpretare din ţara noastră.
După ce, pe albumul de debut, în 1992, au colaborat cu Laura Stoica, pentru piesele “Castelul” şi “Max 80 km/h”, a urmat o lungă colaborare cu Loredana Groza. La începutul anului 2000, lansează alături de Paula Seling piesa “Lângă mine”.
https://www.youtube.com/watch?v=kF7PU2mzIZ4
Succesul single-ului îi determină pe membrii formaţiei să compună un întreg album alături de mai multe cântăreţe de la noi. Se naşte astfel, în 2002, albumul “Duete”, pe care Direcţia 5 interpetează piese cu: Giulia, Luminiţa Anghel, Cristina Rus, Raluca (de la formaţia Angels), Andreea Bănică, Andra, Nadine, Delia, Raluca Leahu (trupa Nitro) şi Ana Maria Georgescu.
Pe albumul “Ambiental Cosmic”, din 2008, trupa colaborează cu soprana Irina Iordăchescu, pentru piesa “Strălucire”, iar în 2014 lansează piesa “Forever Love” alături de mai tânara Lidia Buble. În 2015, cei şase au lansat single-ul “Te iubesc”, interpretat alături de Alinka (ex-ASIA).