Confidenţialitate

“Dineu cu proști” – două reprezentaţii la Teatrul Tineretului, pe 29 şi 30 iunie

Dineu cu proști, unul din cele mai savuroase şi îndrăgite spectacole din repertoriul teatral contemporan, va încheia actuala stagiune de la Teatrul Tineretului (Palatul Naţional al Copiilor). Graţie interesului crescut al publicului, faimoasa comedie, ce îi are în prim plan pe Horațiu Mălăele şi Ion Caramitru,  se va juca în două seri consecutive: pe 29 şi 30 iunie.

Deliciul piesei de teatru este creat de confruntarea între cinismul celor care cred că reprezintă miezul societăţii şi oamenii simpli, retraşi, inteligenţi dar timizi, care se trezesc puşi în faţa unor situaţii limită.

Chiar sub bagheta regizorală a lui Ion Caramitru, un personaj pe care îl caracterizează autosuficienţa primeşte replica de la un erou de o naivitate copleşitoare , spre deliciul publicului.

Distribuţia spectacolului este întregită de: MEDEEA MARINESCU, ALEXANDRU BINDEA, COSTINA CIUCULICĂ,  TEODORA MAREŞ, DORIN ANDONE, TOMI CRISTIN şi ALEXANDRU GEORGESCU.

Biletele pentru cele două reprezentaţii ale piesei Dineu cu proști de pe scena Palatului Naţional al Copiilor (Teatrul Tineretului) s-au pus deja în vânzare la Casa de bilete Startickets de la Palatul Copiilor şi online pe www.startickets.ro şi www.bilete.ro.