Meciul de pe Arena Națională a început cu 5 minute întârziere din cauza spectacolului pirotehnic făcut de galeria dinamovistă. După o primă repriză anostă, în debutul părții secunde, fanii alb-roșii au aruncat cu petarde în portarul stelist Araluskis ceea ce a dus în cele din urmă la întreruperea partidei pentru aproape 20 de minute.
La reluare, Dinamo a început în forță dar nu a reușit să înscrie și după 10 minute Stanciu a avut o incursiune în careu oprită prin fault de Barboianu. Stelistul a trasnformat lovitura de la 11 metri și după 3 minute a reușit dubla cu un șut spectaculos de la marginea careului. El Hamed a marcat pentru gazde cu 5 minute înainte de final iar la ultima fază a meciului Steaua a mai primit un penalty și Prepeliță a stabilit scorul final. Derbyul s-a încheiat cu un conflict general între componenții celor două rivale, aplanat însă destul de repede.
Steliștii și-au recăpătat acum optimismul și speră să câștige toate meciurile până la final în speranța că ASA Tg Mureș se va împiedica. Amintim, în această rundă liderul a învins-o cu 6-1 pe Viitorul.
Tot aseară, U Cluj și Gaz Metan Mediaș au remizat 1-1. Morar a deschis scorul pentru gazde încă din minutul 3, Llullaku a egalat din penalty în minutul 85. U Cluj și Gaz Metan rămân la egalitate de puncte sub linia retrogradării, la un singur punct de salvare. În schimb, Ceahlăul Piatra Neamț nu pare să mai aibă vreo șansa, după ce a pierdut pe teren propriu, 1-3 cu Astra Giurgiu.
Diseară se vor juca ultimele meciuri din etapa a 30-a, Oțelul Galați a Petrolul Ploiești și CSMS Iași a Rapid.