Dinamo vrea să îşi schimbe sigla, cu o emblemă care să fie folosită de toate secţiile sportive ale clubului din Ştefan cel Mare.
Doi oficiali ai echipei de fotbal – Cornel Dinu şi Ionel Dănciulescu spun că aceasta soluţie, ce a mai fost folosită câteva decenii, va fi discutată acum cu conducătorii CS Dinamo.
Gruparea “alb-roşilor” are probleme cu actuala siglă, pe care sunt desenaţi cei doi câini roşii, fiindcă aceasta aparţine societăţii deţinute de fostul preşedinte Nicolae Badea.
Cornel Dinu crede că un eventual nou desen ar putea semăna cu cel din prezent: “Sportivii din toate secţiile clubului au fost recunoscuţi ca adevăraţi câini roşii, chiar dacă aceştia au apărut pe stemă abia în anii ’90. Emblema rămâne în tradiţia mondială a grupărilor, la fel cum cei de la Liverpool au cormoranii”, spune fostul fotbalist şi antrenor dinamovist.