
A venit „nota de plată” pentru Dinamo, după meciul cu FCSB din Campionat. 12.000 de euro amendă a primit clubul, după ce suporterii au aprins torțe în timpul derby-ului din play-off. Dinamo riscă acum să rămână fără spectatori la următoarele meciuri.
Audio PlayerPentru partida din 30 martie împotriva FCSB, Dinamo trebuie să plătească 12.000 de euro, este decizia Comisiei de disciplină a Federației Române de Fotbal. Amenda – care este maximă pentru încălcarea regulamentului – vine după ce fanii „câinilor roșii” au folosit materiale pirotehnice în timpul derby-ului din Campionat.
Dinamo riscă acum să joace în următoarele meciuri cu mai multe sectoare din tribune închise. Dacă fanii echipei continuă să încalce regulamentul, Comisia de disciplină poate impune ca întregul stadion să fie închis.
Sursa foto: Inquam