Rezultatul i-a nemulțumit pe ambii antrenori, mai ales că echipele lor au înregistrat același scor și etapa trecută, cu Viitorul respectiv Astra. Cosmin Contra spune că acum nu se mai poate gândi la titlu și speră ca în pauza de 10 zile, pricinuită de meciul echipei naționale cu Danemarca, să redea echipei agresivitatea și să pună la punct fazele fixe.
Gheorghe Multescu a fost exasperat de ratarile jucătorilor săi ofensivi, în frunte cu vedeta Andrei Ivan, acuză arbitrajul din repriza a doua, și se declară și el rezervat în privința șanselor Craiovei de a deveni campionana. CS U este a 4-a, la 6 puncte de lider iar Dinamo are un handicap de 7 puncte față de Viitorul. Cosmin Contra vine diseară în studioul Europa FM. El este invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia în emisiunea Tribuna Zero de la ora 21.
Să mai spunem că tot 0-0 s-a încheiat și meciul disputat ieri în play-out, FC Botoșani-Gaz Metan Mediaș.