Dinamo este nevoită să își caute alt antrenor, din cauza gravelor probleme de sănătate ale lui Eugen Neagoe.
Președintele “alb-roșilor”, Florin Prunea l-a vizitat luni la spital pe tehnicianul care a suferit duminică seară un infarct, în timpul meciului cu Universitatea Craiova, pierdut cu 0-2.
Acesta a declarat pentru “Digi Sport” că atât medicii, cât și familia, i-au recomandat lui Neagoe să ia o pauză de cel puțin jumătate de an, mai ales fiindcă a mai avut probleme cardiace în trecut.
Amintim, antrenorul de 51 de ani s-a prăbușit pe bancă în minutul 25 al partidei din Ștefan cel Mare și a fost dus cu o ambulanță la Spitalul de Urgențe Floreasca.
Primul diagnostic a indicat un stop cardiorespirator pe fondul fumatului excesiv și a oboselii accentuate.
Colaboratorii săi au mărturisit că Neagoe ajunsese la 3 pachete de țigări pe zi și băuse câteva zeci de cafele în ultimele zile.
Florin Prunea este indignat din cauza comportamentului suporterilor și la conferința de presă de după meci a avut o izbucnire nervoasă.
În replică, fanii din peluza “Cătălin Hâldan” au publicat pe Facebook un mesaj în care susțin că n-au nimic cu Eugen Neagoe, deși au scandat mesaje triviale tot meciul.
„Multă sănătate! Nu suporterii îți doresc răul, ci cei care te-au adus la o echipă în care nu vor să investească nimic. Dacă pe cel dinaintea ta l-au lucrat pe la spate, să nu te-aștepți să fie domni cu tine”, au scris membrii galeriei, referindu-se la patronul Ionut Negoiță, care a anunțat că va vinde clubul până luna viitoare.
Amintim, tot pe stadionul Dinamo a mai suferit un infarct Gigi Mulțescu, în urmă cu 13 ani, când o antrena pe Sportul Studențesc.
Deasemenea, doi fotbaliști ai “alb-roșilor” și-au pierdut viața pe teren în timpul meciurilor: Cătălin Hâldan în 2000 și camerunezul Patrick Ekeng în urma cu 3 ani.