Confidenţialitate

Dinamo a rezolvat transferul lui Jeremy Bokila

“Alb-roșii” s-au înțeles cu CFR Cluj după ce atacantul congolez a cerut să fie lăsat să plece, în condițiile în care Dan Petrescu nu îi putea garanta postul de titular.

Bokila a revenit în Liga Întâi împrumutat de la Akhisar Belediyespor. Clubul turc și-a dat de asemenea acordul ca el să ajungă la Dinamo.

Atacantul de 28 de ani va lucra astfel din nou cu Cosmin Contra, sub comanda căruia a mai jucat la Petrolul Ploiești, în sezonul 2012-2013. Bokila a avut atunci o stagiune foarte bună, cu 16 goluri marcate în campionat și 6 în Cupa României.

Potrivit presei sportive Dinamo ar mai putea aduce un jucător pînă luni seară, cînd expiră perioada de mercato – pe David Caiado, un mijlocaș portughez în vîrstă de de 30 de ani, ce evoluează în liga a treia spaniolă, la Ponferradina.

 

foto: fcdinamo.ro