Confidenţialitate

Din nou la școală: 376.000 de elevi vor învăța și în acest an în școli fără toalete și apă potabilă

Mai este o săptămână până la începerea noului an școlar. Și în 2016, sunetul clopoțelului se va confunda cu zgomotul discursurilor despre reformă și lamentările politicienilor.

În ultimii zece ani, numărul pre-școlarilor și al elevilor s-a redus cu aproape 40%, ceea ce nu e de mirare într-o țară care continuă să nu-și respecte promisiunile privind finanțarea educației.

Europa FM va face în această săptămână un tur prin toată țara pentru a afla cum au pregătit autoritățile cele aproape 19.000 de școli.

 

Situația generală

 

În ultimii 10 ani, numărul elevilor a scăzut dramatic din cauza sporului natural negativ și a emigrării a milioane de români, de la 4.000.000 la cel mult 2.500.000.

În același timp, numărul cadrelor didactice a scăzut  de la 290.000 la 250.000, cu puțin peste 10%. Cu toate acestea, în continuare sunt școli cu deficite mari de cadre didactice, dar și unități de învățământ cu 35 de elevi într-o clasă.

În paralel, rata abandonului a depășit 18%, ceea ce situaează România pe locul 26 din 28 în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul copiilor care întrerup școala înainte de majorat.

Pe de altă parte, în ciuda promisiunilor tuturor miniștrilor Educației din ultimii ani, și în acest an, aproape 3.500 de școli își vor primi copiii în clase, deși nu au aviz sanitar de funcționare sau avizul este parțial. Adică aproximativ 20% din școli nu au tot ce le trebuie.

Asta înseamnă că peste 376.000 de elevi vor învăța și în acest an școlar în clase nevăruite sau în școli care nu au toalete și apă potabilă.

Săptămâna trecută, secretarul de stat în Ministerul Educației, Monica Anisie a făcut un apel la primari, responsabili de starea fizică a școlilor, să facă eforturi mai mari pentru elevii din comunitățile pe care le conduc.

Alte 3.638 de unități școlare,  nu au primit avizul pompierilor. Recordul îl dețin județele Iași, Vaslui, Băcău și Bucureștiul.

Citește și: Din nou la școală: Sute de școli din Mureș, Harghita și Covasna, fără autorizații sanitare de funcționare și fără avize de incendii

Citește și: Din nou la școală: Elevii dintr-o localitate din Vaslui revin la cursuri în școala veche de 100 de ani. Școala nouă, în construcție de 6 ani

Citește și: Din nou la școală: În Buzău, sute de elevi vor merge la cursuri în cămine culturale sau în spaţii unde se lucrează

Citește și: Din nou la școală: Autoritățile din Brașov nu au bani pentru a angaja medici și asistente în școli