Deschiderea unui segment de 15 km din lotul doi al autorstrazii Lugoj-Deva a fost din nou amânată.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a vizitat astăzi drumul de mare viteză a ajuns la concluzia că cei care au participat la realizarea acestui proiect l-au minţit.
Bucată de autostrada are probleme.
La finalul lunii noiembrie se anunţă că cei 15 km ai lotului doi al autostrăzii Lugoj Deva au fost finalizaţi şi vor fi deschişi traficul până la jumătatea lunii decembrie.
Au apărut, însă, primele probleme, de natură birocratică: nu se putea face o recepţie parţială.
Acesta lucru a fost rezolvat în cele din urmă şi se spunea că inaugurarea va avea loc în luna ianuarie.
A urmat o nouă amânare din cauza unor şanţuri şi rigole de evacuare a apei constatate de o comisie de inspecţie şi s-a dat un nou termen pentru deschiderea circulaţiei, finalul săptămânii trecute. Nu s-a întâmplat însă acest lucru iar ministrul transporturilor a constat în urmă inspecţiei pe autostrada că, de fapt, experţii l-au dezinformat atunci când şi-au dat acordul pentru deschiderea tronsonului.
Şeful transporturilor a precizat că nicidecum nu se putea da drumul circulaţiei în decembrie pentru nu era finalizat auditul de siguranţă rutieră, nu erau montaţi anumiţi senzori pentru a vedea dacă există mişcări de terasament şi mai sunt necesare săparea a 3,2km de şanţuri.
Acum se aşteaptă un punct de vedere de la un alt expert înainte că bucată de autostrada care măsoară doar 15 km, între localităţile Traian Vuia şi Margina să fie dată în folosinţă.
Cu alte cuvinte, o nouă amânare şi un nou terment pentru deschiderea ei: finele săptămânii viitoare.