Confidenţialitate

Din cauza ploilor abundente, in judetul Valcea mai multe gospodarii sunt inudate, iar zeci de familii izolate din cauza apelor

In cursul nopţii, pe raza localităţii Nicolae Bălcescu din judeţul Vâlcea, viitura a fost atât de puternică pe râul Topologul, încât a rupt un pod din beton, reconstruit după inundaţiile din 2007. 58 de familii din satul Dosul Dealului sunt complet izolate. Comitetul pentru situaţii de urgenţă a luat toate măsurile pentru ca populaţiei să nu-i lipsească apa şi pâinea. La această oră apele au început să se retragă, dar se menţin la cota de atenţie, avertizează hidrologii.

Probleme sunt şi în localitatea Lădeşti unde podul de peste râul Bârlui a fost rupt, iar 60 de familii sunt izolate. Populaţia nu a fost afectată, o singură persoană în vârstă a fost cazată peste noapte la o şcoala din comună. Masura a fost luată preventiv de către autorităţi.

In sudul judeţului aproape 100 de gospodării din 30 de localităţi au fost inundate şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a scoate apa din beciuri şi case. Drumarii si poliţiştii de la rutieră îi avertizează pe şoferii care tranziteaza DN7, atât pe Dealul Negru cât şi pe Valea Oltului, să circule prudent pentru că există pericolul căderilor de pietre de pe versanţi dar şi a scurgerilor de aluviuni.