Chiar și Moș Crăciun are de suferit din cauza încălzirii climatice, întrucât renii care îi trag de obicei sania au început să-și piardă puterile, relatează AFP, citând rezultatele unui studiu publicat astăzi.
“În acești ultimi 20 de ani — o perioadă de încălzire vizibilă atât vara cât și iarna, în Arctica”, renii din arhipelagul norvegian Svalbard “au devenit mai mici și mai ușori”, precizează British Ecological Society într-un comunicat care rezumă concluziile unui studiu prezentat la Liverpool.
O echipă de oameni de știință de la Institutul norvegian de cercetare a naturii a studiat evoluția renilor măsurându-i și cântărindu-i din 1994. În fiecare iarnă, ei au capturat, marcat și măsurat renii în vârstă de zece luni. Au revenit apoi la fața locului în fiecare an pentru a măsura și cântări renii din diferite generații pe măsură ce ajungeau la vârsta adultă.
Studiul arată că “în 16 ani, greutatea renilor adulți a scăzut cu 12%, de la 55 kg în cazul celor născuți în 1994, la doar puțin peste 48 kg în cazul celor născuți în 2010”, potrivit comunicatului.
“12% poate părea puțin dar, dată fiind importanța greutății corporale pentru reproducere și supraviețuire, poate fi enorm”, a explicat pentru AFP Steve Albon, din cadrul Institutului James Hutton. “Lucrările noastre au arătat că atunci când greutatea medie a exemplarelor din populația adultă este mai mică de 50 kg în luna aprilie, populația se va diminua”, a adăugat el. Or generațiile recente “sunt sub acest prag”.
Cercetătorii consideră că această scădere în greutate a renilor din Svalbard este legată de încălzirea climatică.
Iernile mai calde fac să plouă mai mult. Ploile cad peste zăpadă, aceasta îngheață, împiedicându-i pe reni să ajungă la lichenii pe care obișnuiau să-i pască. Rezultatul este că “renii sunt înfometațí și își pierd puii sau nasc pui mult mai ușori”, explică specialiștii.
Foto: Wikipedia