Aflată în Arestul Poliției Capitalei, Sorina Pintea a cerut, duminică seara, prin intermediul avocaţilor, să fie spitalizată.
Cercetat pentru corupție, fostul ministru al Sănătății spune că starea ei se înrăutăţeşte în spatele gratiilor.
Potrivit Mediafax, Sorina Pintea a primit îngrijiri medicale, duminică, după ce a acuzat că se simte rău, dar nu a fost tranportată la spital.
Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a social-democratei, acuzată că a luat de mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani care reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract public pentru realizarea unei noi săli de operații la Spitalul Județean din Baia Mare, al cărei manager este.
Decizia instanței nu este definitivă.
Avocații apărării spun că aceasta este “victima unei înscenări şi a unor jocuri politice murdare”.
Senatorul Liviu Pop a anunțat că îl va da în judecată pe fiul fostului ministru. Ionuț Pintea a susținut că o parte din șpăgi au ajuns la parlamentarul PSD.
La începutul lunii februarie, Sorina Pintea a scris, pe contul său de Facebook, că a fost diagnosticată cu o boală gravă autoimună şi a ales să se trateze în ţară, având încredere în sistemul medical.