Confidenţialitate

Din 29 de alimente analizate, 9 prezintă diferențe în România față de alte țări din UE

Ministerul Agriculturii a prezentat rezultatele analizelor privind dublul standard al alimentelor vândute în țările Uniunii Europene.

Din 29 de produse din Germania, Olanda și Belgia, analizate în laborator, 9 au fost găsite cu probleme. Unele alimente vândute în România – cum ar fi parizerul sau șunca de porc –  conțineau o cantitate mai mare de grăsime decât cele comercializate în țara de origine.

Dar au existat și produse aduse în țara noastră care au avut un conținut mai mic de calorii decât cele vândute în alte țări ale Uniunii Europene.

S-au constatat diferenţe la: parizer de porc, cârnaţi pentru grătar, conservă de peşte, pate de ficat, bacon, şuncă, conservă macrou, conservă hering şi conservă macrou, după cum a precizat directoarea Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară, Rodica Tănăsuică.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea nu a dezvăluit numele producătorilor sau al comercianţilor implicaţi. Ministrul a precizat că produsele nu pot fi retrase de pe piaţă.

“Produsele nu prezintă pericol pentru sănătatea populaţiei, nu avem niciun temei legal pentru a le elimina de pe piaţă. Nu vom da numele produselor sau comercianţilor”, a spus ministrul Agriculturii.

Cele 29 de probe din alimentele au fost prelevate din magazine din din Maastricht (Olanda), Aachen (Germania) şi Bruxelles (Belgia).

La Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară Bucureşti, aparţinând ANSVSA au fost trimise nouă produse din categoria brânzeturilor, două produse din categoria unt, un produs din categoria smântână, şapte produse din categoria şuncă, trei produse din categoria cârnaţi, un produs din categoria crenvurşti, trei produse din categoria peşte, două produse din categoria ficat şi un produs din categoria ciocolată.

„Transmitem chiar în această seară Comisiei Europene rezultatele noastre şi vom solicita să se accelereze procesele de reglementare, astfel încât să putem avea instrumente să putem analiza oricând şi în orice ţară produsele care au standarde duble”, a spus ministrul Agriculturii, Petre Daea.