Ajutorul social va fi sistat dacă beneficiarii acestui sprijin sunt apţi de muncă, dar refuză chiar și o singură dată o oportunitate de angajare sau un curs de formare profesională.
Prevederea intră în vigoare din această săptămână și este una dintre măsurile legislative prin care guvernul vrea să încurajeze munca şi să-i responsabilizeze pe asistaţii social, în condiţiile în care, în România sunt peste 200.000 de persoane care primesc ajutor de la stat.
În situaţia pierderii dreptului la ajutor social, familia sau persoana în cauză pot depune o nouă solicitare abia după un an.
Modificările legislative nu îi vizează pe cei cu nevoi sociale, în schimb, potrivit noilor prevederi, persoanele apte de muncă din familiile care beneficiază de ajutor social, vor avea obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local.
Munca în beneficiul comunităţii se execută raportat la cuantumul banilor primiţi, fără a se depăşi regimul normal de lucru.
Printre activitățile pe care le pot face persoanele care beneficiază de ajutorul social se află – lucrări de salubrizare și/sau de întreținere spații verzi;lucrări de salubrizare/întreținere obiective publice; activități de sprijinire a serviciilor voluntare pentru situații de urgență, pe baza recomandărilor acestora; alte activităţi specifice stabilite prin hotărâre a consiliului local.
Legea stabileşte obligaţii şi pentru primari.
Aceştia trebuie să întocmească un plan de activităţi sezoniere, pe baza cererilor primite de la firmele care au nevoie de forţă de muncă şi funcţionează pe raza localităţii respective. Pentru neîndeplinirea acestei sarcini, primarul este sancţionat cu o amendă de la 1000 la 5000 de lei.
Ultimele statistici arată că peste 200.000 de persoane primesc un sprijin financiar de până la 300 de lei pe lună, iar acordarea acestuia depinde de semnătura primarului.
În forma actuală a Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, dreptul la ajutorul social încetează după refuzul repetat de 3 ori al unui loc de muncă oferit și/sau de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională. În cazul unui singur refuz, plata ajutorului doar se suspendă.