Confidenţialitate

Din 2019: Taxă pentru turiștii care vor să viziteze Veneția

Turiştii vor plăti o taxă pentru a intra în Veneţia.

Este una dintre noile măsuri luate de statul italian odată cu adoptarea bugetului pentru 2019.

În prezent, vizitatorii plătesc o taxă de oraş de 1,5 euro, pentru fiecare noapte petrecută la un hotel sau apartament închiriat.

Noua măsură autorizează oraşul să o înlocuiască pe aceasta cu o taxă de intrare. Astfel, oricine vizitează oraşul pentru o zi sau câteva ore va trebui, de asemenea, să plătească.

Este estimat că, datorită noului sistem, vor fi strânşi aproximativ 50 de milioane de euro anual, cu 20 de milioane de euro mai mult decât în prezent.

La Repubblica scrie că turiştii vor fi taxaţi de la 2,5 euro la 10 euro. În 2017, peste 10 milioane de turişti au petrecut cel puţin o noapte într-un hotel din Veneţia.

Dacă sunt luaţi în calcul şi oamenii care au petrecut mai puţin de o zi aici, numărul turiştilor ajunge la 27 de milioane.