Confidenţialitate

Din 2016 şi până în prezent a fost eliberat un singur atestat de recunoaştere a experienţei profesionale

Din 2016 şi până în prezent a fost eliberat un singur atestat de recunoaştere a experienţei profesionale – constatarea îi aparține ministrului Muncii, Violeta Alexandru.

Cifra este una increddibilă, deși există o singură condiţie pentru obţinerea acestui atestat şi anume aceea ca persoana respectivă să fi lucrat cu forme legale şi să demonstreze, cu acte, timpul lucrat în acel domeniu.

”Personal, cred că pe parcursul vieții profesionale este important să evoluezi, să faci următorul pas, să te preocupe să te dezvolți profesional, pentru că doar așa iți poți asigura creșterea veniturilor și implicit, creșterea calității vieții.

Persoanele care au lucrat într-un stat membru UE trebuie să știe că accesul sau exercitarea anumitor activități cu calificări de nivel mediu necesită, ca dovadă suficientă a cunoștințelor și aptitudinilor, exercitarea în prealabil a acelei activităţi într-un alt stat membru, pentru un anumit număr de ani. Ministerul Muncii și Protecției Sociale face recunoașterea experienței profesionale în baza unei declarații pe proprie răspundere dată în fața notarului și a unei dovezi a perioadei lucrate în străinătate. Emite apoi un Atestat de Recunoaștere a Experienței Profesionale. Este o procedură folosită în statele membre UE.

Am avut curiozitatea sa consult Registrul atestatelor de recunoaștere în România a experienței profesionale aflat în coordonarea Ministerului. Din 2016 și până în prezent un singur atestat eliberat. Unul singur. Nici cereri nu au fost foarte multe. Cam 15 pe an. Mi se spune că persoanele care solicită un astfel de atestat nu reușesc să facă dovada faptului că au muncit cu forme legale. Aici altă discuție. Revin asupra importanței de a lucra cu forme legale. Mai sunt situații în care deși au lucrat cu forme legale nu pot obține documente. Aici mă gândesc să aplic modelul formularelor europene pentru recunoașterea vechimii în muncă pentru pensie, comunicate de instituțiile statelor membre unde s-au înregistrat contribuții.

Impresia mea este că nu s-a făcut suficientă promovare și că oamenii pur și simplu nu cunosc aceste detalii. Oamenii nu știu că, după o perioadă lucrată într-un stat membru UE unde au dobândit o calificare profesională, pot reveni acasă, pot realiza o muncă în acea specializare și că Statul le poate facilita recunoașterea automată a acestor calificări obținute. Cu o singură condiție. Să fi lucrat cu forme legale și să demonstreze, cu acte, timpul lucrat în acel domeniu. De exemplu, după 12 ani lucrați în Italia la o firmă de instalații sanitare, persoana se poate angaja pe un asemenea post în România, fără a fi nevoie de alte cursuri de formare profesională costisitoare”, a scris ministrul Violeta Alexandru, pe Facebook.