Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a început urmărirea penală in rem, pentru fapta de trafic de minori, în cazul copiilor folosiţi la ambalarea jucăriilor din ouăle Kinder. Cei doi copii care apar în materialul difuzat de cotidianul britanic The Sun vor fi audiaţi în prezenţa unor psihologi şi a unor reprezentanţi ai DGASPC Satu Mare.
Compania Ferrero, cea care produce Kinder Surprise, susține că e consternată și profund îngrijorată de articolul publicat de tabloidul britanic The Sun și anunță că a început propriile verificări.
Compania confirmă că printre furnizori se află Romexa și Prolegis, supuși în mod regulat unor inspectii periodice independente. De altfel, susține Ferrero, cel mai recent control intern a fost efectuat în mai 2016 și NU s-au constatat încălcări ale codului de conduită.
La rândul ei, femeia din Satu-Mare, filmată în timp ce asambla jucării pentru ouă Kinder alături de copiii ei, susține că totul este o înscenare și că nu își exploatează copiii. Totuși, dă de înțeles că asamblarea jucăriilor pentru producătorul de dulciuri în casele localnicilor este o practică obișnuită.
Amintim, jurnaliștii britanici de la The Sun au relatat că o familie de români din Satu-Mare muncește, până la 13 ore pe zi, în propria locuinţă, pentru a asambla jucăriile mici de plastic, care ulterior sunt introduse în ouăle Kinder.