Reprezentanții DIICOT au anunțat că a fost capturată cea mai mare cantitate de droguri din România, de aproape o tonă și jumătate de stupefiante. Potrivit autorităților, valoarea pe piața a heroinei confiscate depășește 45 de milioane de euro. Drogurile care aveau ca destinație Europa de Vest ar fi fost încărcate în Iran.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog au efectuat, joi, trei percheziții domiciliare în România, iar, în cadrul unui ordin european de anchetă, alte 5 percheziții, în state vest-europene, la domiciliile unor persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc şi trafic internațional de droguri de mare risc.
Conform DIICOT, în România a acționat o rețea infracțională, formată din cetățeni români și străini, specializată în transportul unor importante cantități de droguri de mare risc (heroină) către țări din vestul Europei, drogurile fiind disimulate în containere în care erau transportate diverse materiale de construcții sau alte bunuri.
Pe 10 mai, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO au efectuat o percheziție a unor containere aflate în Portul Constanța, în urma căreia s-a făcut captura istorică de heroină, în România, respectiv 1.452 de kilograme, care au fost transportate, disimulate într-un container cu materiale de construcții, pe ruta Iran-România, cu destinația finală țările din vestul Europei.
Este a doua cea mai mare captură de heroină din Uniunea Europeană, din ultimii ani.