Confidenţialitate


Diana Buzoianu cere stare de alertă în Sintești pentru combaterea arderilor ilegale de deșeuri: „în spate avem niște mafii care câștigă zeci de milioane de lei în fiecare an” | AUDIO


Diana Buzoianu cere stare de alertă în Sintești pentru combaterea arderilor ilegale de deșeuri: „în spate avem niște mafii care câștigă zeci de milioane de lei în fiecare an” | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ministra interimară a Mediului cere prefecturilor Ilfov și București să declare stare de alertă pentru localitatea Sintești, Ilfov, zonă cunoscută pentru arderile ilegale de deșeuri. Diana Buzoianu spune că fenomenul arderilor ilegale nu mai poate fi gestionat doar prin controalele inspectorilor de mediu, care au crescut anul acesta comparativ cu 2025.

Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu: „Cerem un control asupra transportatorilor și asupra traseului deșeurilor”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

„Prefecturii Ilfov îi cerem să activeze mecanismele competente pentru zona în care se produc arderile ilegale și să putem să instituim filtre, să putem să instituim 24 din 24 monitorizare, să putem să avem măsuri de intervenție mult mai rapide. Iar prefecturii București îi cerem să se coordoneze ca răspuns alături de celelalte autorități. Cerem un control asupra transportatorilor și asupra traseului deșeurilor, asta împreună cu Poliția, cu ISCTR-ul, cu Garda de Mediu”, a solicitat joi ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu.

Ministra interimară numește zona Sintești un focar constant care pune viețile bucureștenilor și ale locuitorilor din Ilfov în pericol.

Un proiect de hotărâre de guvern – aflat în dezbatere publică – va limita la 500 de kg – cantitatea de deșeuri pe care o persoană fizică o va putea duce la centrele de colectare.

Diana Buzoianu acuză că există o mafie a deșeurilor care se îmbogățește în urma arderilor ilegale din Sintești

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Unități care se ocupă cu infracțiuni pot duce la același colector sau la mai mulți colectori cantități absolut fabuloase și de peste câteva sute de tone în fiecare an, nimeni nepunându-și întrebarea legitimă, de unde ar putea o persoană, într-un mod legal, să aducă 500 de tone de metale într-un singur an de zile. Comunitatea din Sintești, de fapt, nu este cea care se îmbogățește de pe urma acestor arderii legale. Vom cere inclusiv ANAF-ului și AFM-ului să urmărească traseul tuturor documentelor, banilor care pleacă mai departe sau vin din această afacere, pentru că, de fapt, în spate, noi avem niște mafii care câștigă zeci de milioane de lei în fiecare an”, a mai spus Diana Buzoianu, în conferința de presă susținută joi.


Ultimele stiri
Franța: Extrema dreaptă câștigă teren în Senat. Adunarea Naţională va forma un grup parlamentar  | AUDIO

Sorin Grindeanu reafirmă că PSD nu va vota Guvernul Mureșan: „decizia este ireversibilă”. „PSD va vota doar un…

Un preot și soția lui le promit bolnavilor de cancer vindecarea prin diete, suplimente și credință, arată o…

Pluton de elită, fără precedent, la competiția tRUNsylvania International 10K: cei mai rapizi alergători pe șosea ai momentului…

DEȘTEPTAREA: Elevii, chemați să poarte negru la școală în semn de protest

Constanța: Trageri cu muniție reală la Capu Midia. Militari români și turci simulează respingerea unui atac aerian |…

Elevii din țară protestează împotriva proiectului uniformelor. Copiii vorbesc despre libertatea de a se exprima prin îmbrăcăminte și…

Misiunea Verde: Deșertul Atacama a înflorit după ploile asociate cu El Niño | AUDIO

Șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan sunt audiați luni în comisiile parlamentare

Aleksandar Vučić a demisionat din funcția de președinte al Serbiei. Vizează postul de premier | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează