Confidenţialitate

Deva, singurul oraș cu alegeri parțiale pentru funcția de primar

Deva este singurul oraș, din cele 17 localități din România, unde vor fi alegeri parțiale pentru funcția de primar în data de 5 noiembrie.

Alegerile au loc pentru că fostul edil șef al Devei, Mircia Muntean, a fost condamnat în luna aprilie la 6 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu și conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

Aproape un milion de euro costă organizarea alegerilor parțiale pentru postul de primar în municipiul Deva și în alte 15 localități din România, dar și pentru un consiliu local.

Cel puțin 7 persoane au anunțat că se vor înscrie în cursa electorală a alegerilor care se vor desfășura în noiembrie.

Între ei, un fost primar, un fost viceprimar, dar și un fost membru al Legiunii Străine, un medic chirurg și un altul implicat în proiecte legate de arta stradală.

Lupta a început, candidații se întrec în întâlniri cu alegătorii, postări pe rețelele de socializare, bannere întinse prin oraș.

De precizat că doar 2 dintre cei 7 posibili candidați nu au făcut politică până acum, ceilalți 5 având în palmares cel puțin încă un partid la activ.

 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.