Potrivit unui comunicat transmis postului Europa FM, Deutsche Telekom își extinde serviciile cloud în Europa Centrală și de Est. Împreună cu Microsoft, compania va oferi servicii cu un nivel înalt de standardizare, de accelerare a tehnologiei cloud pentru platforma de cloud public Microsoft Azure, precum și pentru serviciile Dynamics 365 si Office 365, la nivelul a nouă țări, din Polonia până în Grecia.
Acesta este următorul pas în cadrul parteneriatului strategic anunțat de Microsoft și Deutsche Telekom anul trecut.
Obiectivul Telekom este de a furniza servicii cloud pentru “accelerarea transformării digitale în regiune”, se arată în comunicat.
“Ofertele Microsoft cloud ajută companiile să își desfășoare și să își dezvolte activitatea într-un mod mai eficient. În combinație cu noile noastre servicii standardizate, vom permite clienților noștri să exploateze potențialul Microsoft cloud într-un mod mult mai simplu și mai rapid”, a explicat Ralf Nejedl, Senior Vice President B2B la Deutsche Telekom, Board Area Europe.
“Parteneriatul cu Deutsche Telekom face parte din angajamentul nostru față de regiune, de a aduce inovarea digitală tuturor, materializând puterea sa creativă și deschizând noi oportunități de creștere. Ecosistemele partenere puternice și construirea expertizei cloud sunt cel mai bun răspuns la cererea covârșitoare de transformare digitală pe care o vedem pe piață “, a adăugat Philippe Rogge, Preşedinte Microsoft pentru Europa Centrală şi de Est.
Ofertele cloud sunt disponibile în Polonia, Cehia, Slovacia, Croația, Ungaria, România, Macedonia de Nord, Muntenegru și Grecia. Telekom pune la dispoziție toate resursele, în funcție de cerere, într-o combinație on- și off-site.