Un deținut condamnat pentru omor este căutat de forțele de ordine din Capitală. În jurul orei 15:00, bărbatul a evadat din ambulanța cu care fusese dus la o clinică medicală, pentru control.
Deținutul MESZAROS ZSOMBOR, în vârstă de 34 de ani, era încarcerat în Penitenciarul Rahova unde își executa sentința de 18 ani după gratii primită pentru omor. A fost scos din închisoare și dus la o clinică de pe strada Ritmului, din sectorul 2, pentru un control medical.
În timp ce aștepta în ambulanță, deși era sub escortă, a reușit să deschidă ușa mașinii și să fugă, anunță Administrația Națională a Penitenciarelor, într-un comunicat. Bărbatul are 1,80 m înălțime, este șaten și are ochi albaștri, are statură atletică și tatuaje.
Este căutat de forțele de ordine și a fost dat deja în urmărire și consemn la frontieră. Pentru evadare riscă un plus de pedeapsă cu închisoarea, de la șase luni la trei ani.
În iulie 2017, din gelozie, evadatul și-a ucis iubita – pe care o întâlnise în Germania cu un an în urmă – și i-a abandonat cadavrul în portbagajul unei mașini, sub o pasarelă din orașul Satu Mare.
Sursa foto: Poliția Română