Un agent din cadrul Poliției Municipiului Sibiu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu și complicitate la înșelăciune, scrie sibiu100.ro
Polițistul și-a ajutat un amic, care astfel a fraudat o societate de asigurări.
„În fapt s-a reţinut că în luna iulie 2019 agentul de poliţie şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi a întocmit un proces-verbal de constatare a contravenţiei în care a atestat în mod fals că o anumită persoană ar fi condus un autoturism marca Opel şi ar fi acroşat un autoturism Mercedes parcat regulamentar, după care a emis o autorizaţie de reparaţii în care a enumerat avariile autoturismului marca Mercedes.
Faptele au fost săvârşite la solicitarea unui cunoscut, inculpat în aceeaşi cauză, căruia i-a predat cele două documente întocmite în fals.
Acesta a folosit înscrisurile falsificate pentru a induce în eroare asigurătorul SAR CITY INSURANCE SA Bucureşti, de la care a primit în mod necuvenit suma de 8000 lei cu titlu de despăgubire”, a declarat prim procuror adjunct Mihaela Ruginosu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Matinalii Vlad, George și Luca au discutat despre acest subiect în Deșteptarea.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.
Foto: Shutterstock