În Lupăria, comuna Prăjeni, județul Botoșani, contra un milion de lei, s-a făcut o pistă de biciclete.
Problema e că în sat nu există asfalt. Ulițele, că nu le putem zice străzi, sunt păstrătoare ale tradițiilor milenare de pe aceste meleaguri – adică-s de pământ, sau clisă, când plouă.
Iar satul e parțial abandonat, scrie publicația Defapt.ro.
Poate și de aceea construcția noii piste de biciclete, care trebuia să aibă lungimea de 3 km, a fost abandonată când a ajuns la jumătatea distanței.
Banii pentru acest proiect au venit din PNRR, adică bani europeni.
“Nu era în cererea de finanțare că trebuie să faci pe stradă care este asfaltată” – a explicat primarul pentru Monitorul de Botoșani.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.
Foto: captură video Monitorul de Botoșani