Confidenţialitate

Deșteptarea: Un elefant iese în fața camioanelor încărcate cu trestie de zahăr și le jefuiește | VIDEO

În Thailanda, un elefant lacom și leneș oprește în trafic camioanele cu trestie de zahăr ca să mănânce pe săturate.

Elefantul are 35 de ani și localnicii l-au botezat „Fatty” (Grasul). Iese în fața camioanelor încărcate cu trestie de zahăr, le oprește și le jefuiește.

Au Wanapin, un localnic, îl cunoaște bine pe Fatty. 

„Acest elefant se numește Fatty, pentru că mănâncă foarte mult. Are aproximativ 35 de ani, este mascul și nu are colți.

Este un elefant sălbatic, dar iese în fiecare an din pădure în această zonă să aștepte camioanele cu trestie de zahăr. Dar sunt mai mulți elefanți care fac la fel, nu este el singurul elefant lacom”, a spus Au Wanapin.

Matinalii Vlad, George și Luca au discutat despre acest subiect în Deșteptarea.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTune.

Foto: Nam Anh/ Unsplash