Un bărbat de 30 de ani, din Drobeta Turnu – Severin, a fost amendat pentru că avea un struţ într-o garsonieră dintr-un bloc aflat la marginea oraşului.
Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat, sâmbătă, că într-un bloc situat la marginea orașului Drobeta-Turnu Severin este ținut un struț. Cu această ocazie, autorităţile au aflat şi că proprietarul mutase, de fapt, struţul din curtea casei în care locuia, la bloc, tot în urma unor reclamaţii venite din partea vecinilor, nemulţumiţi de zgomotul pe care-l făcea pasărea, scrie Adevărul.
Acesta a spus că are grijă de pasăre de când era pui şi că intenţiona să îi construiască un spaţiu special într-o altă zonă a oraşului, iar la bloc voia să-l ţină doar câteva zile.
Poliţia l-a amendat pe proprietar cu 3.000 de lei, iar inspectorii DSV Mehedinţi i-au pus în vedere să mute din nou pasărea la curte, într-un spaţiu adecvat.
Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au recunoscut că struţul era hrănit aşa cum trebuie, dar au remarcat şi lipsa de spaţiu pe lângă faptul că acesta nu era unul corespunzător creşterii de animale.
Proprietarul struţului a mai fost amendat şi cu alte ocazii pentru că nu a respectat legislaţia în privinţa animalelor pe care le deţine.
Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.
Sursa foto: Mediafax
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.