Preşedintele Donald Trump vrea să elimine ora de vară, pe care o consideră “nepractică și costisitoare”, scrie news.ro.
Elon Musk, multimiliardarul numit recent de Donald Trump în fruntea unei comisii însărcinate cu reducerea cheltuielilor publice, comentase la sfârşitul lunii noiembrie pe reţeaua X un sondaj potrivit căruia peste 80% dintre alegători au declarat că doresc eliminarea orei de vară. „Se pare că oamenii vor să abolească schimbările de oră enervante”, a scris şeful SpaceX şi Tesla.
„Schimbarea orei este un concept învechit care este o sursă de frustrare şi confuzie”, a susţinut la acea vreme senatorul Marco Rubio, autorul proiectului de lege şi în prezent viitorul şef al diplomaţiei americane în administraţia lui Donald Trump. El a stabilit o legătură cauzală directă între schimbarea orei şi creşterea „atacurilor de cord şi a accidentelor rutiere” şi a exacerbat potenţialele efecte benefice ale orei de vară permanente asupra economiei.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.
Foto: Shutterstok