Confidenţialitate

DEȘTEPTAREA: Trei tineri repară laptopuri, calculatoare și tablete, apoi le donează elevilor fără posibilități

Aveți pe acasă un calculator sau un laptop mai vechi? Sau poate vreun monitor, ceva cabluri de alimentare sau tastaturi? Chiar dacă au unele defecțiuni, încercați să le trimiteți celor de la ETI PC. 

Pe scurt, sunt o asociație cu sediul în București care, în mai puțin de 2 ani, au reparat și au dat mai departe peste 2.000 de calculatoare, laptopuri, tablete sau telefoane. De cele mai multe ori, aparatura a ajuns la copii din familii sărace, în special din sudul țării. 

Cei de la ETI PC s-au apucat de treabă cu câteva luni înainte să vină pandemia și din momentul în care școala a intrat în on-line, voluntarii asociației nu și-au mai văzut capul de treabă. 

De fapt, asociația ETI PC e formată din 3 oameni care se ocupă de reparația echipamentelor și încă 12 care le strâng și le distribuie acolo unde e nevoie. 

Ascultați un reportaj de Victor Marin. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

– Deci am azi am primit așa… Niște periferice, cabluri de alimentare, un set de boxe.. Dă-mi și cablurile… 

– Unitățile să le ducem la depozitare. Monitorul pune-l deoparte, că e bun. 

– L-ai probat? 

– Da, da. Ieri.

Ei sunt Cristi Onofrei și Constantin Bogdan. Odată pe săptămână, iau la mână aparatura veche pe care asociația ETI PC o primește ca donație.

– Și în general sunt persoane fizice sau juridice…? 

– Inclusiv juridice, care își schimbă echipamentele. Noi le preluăm și le dăm mai departe. – Bine, îmi imaginez că astea sunt cazuri fericite. 

– Da. În general, de la firme vin echipamente de cel mult 4 ani. Dar de la persoane fizice primim și echipamente de 15 ani. 

– Serios? Dă-mi un exemplu. 

– Unitățile astea de jos, pe care tocmai le-ai văzut. 

– Noi cam alegem ce dăm și cui dăm. Dacă e ceva care mai merge pe editare foto video, le dăm copiilor care au înclinații spre așa ceva. Am mai dat și studenților de la Arte care nu își permit. Nu ne axăm numai pe copii.

Și totuși, cele mai multe laptopuri și tablete reparate sau îmbunătățite au ajuns la copii din familii sărace. Și nu, asociația ETI PC nu și-a început activitatea când, total nepregătită, școala românească a trecut în on-line.

–  Ne-am apucat la sfârșitul lui 2019. George, colegul nostru și președintele asociației a venit cu ideea să reparăm câteva calculatoare pentru oameni care nu își permit să le ducă în service. Totul a fost ca un bulgăre care s-a tot mărit. 

– Și în momentul ăsta, câți sunteți cei care reparați și distribuiți? 

– Păi, suntem 15. Dar 3 se ocupă de reparat și upgradat echipamentele și restul de distribuție. 

– Deci se duc la cel care vrea să doneze un laptop, vechi să zicem…

– Da, și după ce adună destul de multe chestii, le aduc aici. Fiecare vine cam la două sau trei săptămâni. 

– Bun. Tu ești electronist, colegul tău lucrează în IT. Dar cei care se ocupă de livrări, în ce domenii lucrează? 

– Unii sunt corporatiști, un băiat e taximetrist. Altul e bucătar. 

– Eh, și a venit pandemia. Și ușor-ușor, școlile au intrat în scenariul on-line. Cum a fost? 

– Ca o palmă peste față. Au fost foarte multe solicitări. Au cam venit din toată țara, dar partea proastă este că noi nu putem să le livrăm chiar peste tot. În primul rând pentru că e scump și nici nu ajung neapărat întregi. Știm cum sunt firmele de curierat și cum sunt și drumurile. Așă că ne-am axat mai mult pe București-Ilfov și județe din partea astea. Aici putem să le ducem noi personal sau ceva voluntari. 

– Dar poți să-mi dai un exemplu care te-a emoționat…? 

– Oh, sunt multe… Dar pe lângă București era familie cu 5 sau 6 copii. Locuiau toți într-o cameră și primiseră o tabletă de la școală. Dar nu au luat-o pentru că dacă o spărgeau, erau buni de plată. Și știți cum sunt copiii…

–  Auzi, la un moment dat, mi-ai spus că “Știi cum e să nu ai”. Ce ai vrut să zici? 

– Nu provin dintr-o familie prea înstărită și până la o vârstă nu aveam calculator. Aveam televizor cu tub. La 12 ani învățasem să repar televizoare cu tub și în 3 ani am strâns bani de calculator. Bunicul meu făcea același lucru. Era reparator electronist.

În mai puțin de doi ani, cei de la ETI PC au reparat și distribuit peste 2.000 de laptopuri, calculatoare sau tablete. Și cum în perioada următoare tot mai multe școli ar putea trece la cursuri on-line, asociația va avea nevoie de ajutor. Pe lângă echipamente vechi, nu le-ar strica nici oameni care știu să le repare sau, eventual, le pot duce la copiii care au nevoie de ele.

Sursa foto: Facebook/Asociația ETI PC