A început demolarea garajelor din Sectorul 6 al Bucureștiului. Au fost identificate aproape 450 de astfel de garaje aflate pe domeniul public și, spun autoritățile, toate vor fi dărâmate până la sfârșitul anului. În locul lor, Primăria vrea să amenajeze în jur de 670 de locuri de parcare.
Spațiu ar fi, pentru un garaj ocupă o suprafață cu aproape 40% mai mare decât un loc de parcare obișnuit. Desigur, bucureștenii rămași fără garaje nu sunt mulțumiți de planurile primăriei de sector.
Ascultați un reportaj de Victor Marin.
București, cartierul Drumul Taberei. Mă aflu în Sectorul 6. Picamerul pe care îl auziți demolează unul dintre garajele de pe această stradă. Văd că toate au pe usă o înștiințare primită de la Primărie, pe 5 ianuarie. Ca o curiozitate, în fața unor garaje sunt parcate mașini. Asta ar putea însemna, printre altele, că respectivul garaj e folosit ca loc de depozitare.
Sigur, garajele acestea sunt aici de mult timp. Unele chiar de la începutul anilor ’90. Unele sunt destul de curate. Altele, cam ruginite și pline de graffiti, semn că proprietarii nu prea s-au îngrijit de ele. Dar e foarte clar că toate vor dispărea în perioada următoare. Haideți să vedem ce spun și oameni despre aceasta inițiativă a primăriei de sector.
– Păi, erau garajele oamenilor. Eu nu am garaj, am aici la bloc. E o prostie ce au făcut. Vedeți și dumneavoastră ce au făcut pe stradă. Erau bine puse aici. O să fie o aiureală.
– Dar știți că Primăria spune că pe două garaje demolate face trei locuri de parcare…
– Face pe dracu’! O să vedeți ce o să fie. O să vină și din alte părți și se vor bate pe locurile de parcare.
– Cum vi se pare ideea?
– De dărâmare? Păi știți ce preț plăteau? 90 de bani! Astea sunt făcute în anii ’90. Au construit ei, dar terenul nu e al lor. E al Primăriei.
– Dar în loc să le dărâme, nu ar fi putut să crească tariful?
– Ba da, dar știți ce se întâmplă? Într-un garaj încape o mașină. Dar dacă le demolează la rând, încap mult mai multe. Pentru că e peretele, care e gros. Înțelegeți?
Legat de ce spunea ultimul interlocutor, pentru garaje se plătește o taxă cuprinsă între 40 de bani și 1 leu pe zi. Anual, înseamnă între 150 și 360 de lei. Taxele au fost stabilite de Primăria Generală în urmă cu mulți ani și reconfirmate de actuala conducere la finalul lui 2021.
În haosul administrativ al Bucureștiului, o parte dintre autorizațiile de construire ale garajelor au fost eliberate de Primăria Generală. Altele de primăriile de sector. Dar spun cei de la Sectorul 6, chiar dacă oamenii au continuat să plătească, niciun contract de folosire a spațiului public nu a mai fost înnoit după 2009. Îl ascultăm pe Alexandru Ionescu, șeful Serviciului Parcări.
Alexandru Ionescu: – După cum vedeți, acțiunea este în plină desfășurare. Nu sunt situații conflictuale. Oamenii care au avut garaje pe domeniul public vor avea prioritate în obținerea unui loc de parcare de reședință pe același amplasament.
Reporter: – Deci din 41 de locuri care se vor amenaja aici, 30 sunt pentru cei care aveau garaj.
Alexandru Ionescu: – Da.
Reporter: – Dar erau toate garajele folosite? Pentru că în zona Politehnicii, în fața multor garaje sunt parcate mașini. Fie se înțeleg foarte bine vecinii între ei, fie proprietarul garajului își parchează mașina pe trotuar. Și implicit, garajul e folosit pentru altceva…
Alexandru Ionescu: – Da. Când am dezafectat garajele, am văzut și ce se afla înăuntru. Aveau diverse scopuri. Spații de depozitare, pivnițe. Fiecare cum s-a organizat. Nu toate aveau funcție de garaj. Clar.
Până la sfârșitul anului, Primăria Sectorului 6 vrea să dărâme aproape 450 de garaje și în locul lor, se amenajeze 670 de locuri de parcare. Cum celelalte primării de sector nu au anunțat măsuri similare, se poate ajunge în situația absurdă ca un garaj aflat pe domeniul public să coste cel mult 360 de lei pe an, și un loc de parcare de reședință cel puțin 500 de lei.