Bursa Binelui, o platformă susținută de Banca Comercială Română, a strâns luna trecută 2.020 donații în valoare de peste 200 de mii de lei. Banii au ajuns la 26 de ONG-uri și o bună parte dintre donații a fost direcționată către 5 proiecte care luptă împotriva pandemiei.
Despre Bursa Binelui v-am mai vorbit în această rubrică. Este un proiect inițiat de BCR și este singura platformă online unde donațiile nu sunt comisionate. La adresa bursabinelului.ro găsiți o mulțime de proiecte sau ONG-uri pe care le puteți sprijini.
O mână de ajutor pentru ONG-urile care luptă împotriva COVID-19 mai vine de la Fundația Philips și de la Philips România. Astfel, donații în bani și sub formă de echipamente medicale vor merge către asociațiile Inima Copiilor și Dăruiește Viață.
Spitalele vor primi monitoare de urmărire a funcțiilor vitale ale pacienților, lămpi cu ultraviolete pentru dezinfectarea suprafețelor și echipamente de protecție pentru medici.
Noi v-am tot spus în această rubrică în fiecare dimineață despre o parte dintre donațiile făcute de companiile care au venit să ajute sistemul medical de mai bine de o lună. Dar, încă nu am tras linie să vedem câți bani s-au strâns până acum. Poate o vom face când amenințarea coronovarisului va mai slăbi.
Deocamdată, vă prezentăm un bilanț de etapă, cum ar spune jurnaliștii sportivi. Așadar, peste 18 milioane de euro s-au adunat din donațiile făcute de companiile care decis să ajute sistemul medical și pe cei care se află în acest în moment în linia întâi.
Este un bilanț făcut de revistabiz.ro, în care au fost incluse peste 100 de companii din toată țara. Printre cei mai importanți donatori se află Hidroelectrica, Banca Transilvania, Romgaz și OMV Petrom.
Să mai spunem că în cele 18 milioane de euro nu sunt incluse și donațiile în produse sau servicii oferite de către companii. Este vorba de tone de alimente, echipamente medicale și alte bunuri de larg consum.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.