Începem astăzi cu o veste care îi privește pe elevii din clasele a VIII-a și a XII-a care se pregătesc pentru Evaluarea Națională sau pentru Bacalaureat.
Dacă vor să afle cât de bine s-au pregătit pentru aceste examene o pot face pe o platformă online, numită Brio.ro și avizată de ministerul Educației. Programul de testare este inițiat de Asociația Dedeman.
Elevii se pot înscrie și testa gratuit la adresa https://brio.ro/examenecubrio până la sesiunea de toamnă a bac-ului.
Aceștia vor avea de unde alege o mulțime de teste, ca să vadă cât de bine au învățat până acum.
Numai la matematică, testele cuprind peste 20.000 de probleme care acoperă în totalitate programa școlară, fără ca întrebările să se repete.
Continuă și donațiile pentru a-i sprijini pe cei aflați ȋn linia ȋntâi a luptei împotriva COVID-19.
Grupul Superbet cu ajutorul Asociației INACO – Inițiativa pentru Competitivitate, donează echipamente de protecție și biocide pentru 30 de spitale din România.
Pe lângă cele 30 de spitale din 23 de orașe care vor primi câte un pachet standard cu echipamente de protecție și biocide, grupul Superbet va echipa cu pereți protectori antibacterieni și un etaj de la Spitalul Universitar din București.
Iar compania Unilever și-a făcut bilanțul ajutoarelor date până acum în lupta cu pandemia de coronavirus.
Contribuțiile se ridică la 630 de mii de euro. Este vorba de bani sau produse care au ajutat persoanele afectate de Covid-19 sau grupurile vulnerabile. Acestora le-au fost donate produse de igienă, de curățenie și alimente.
Pentru ca banii și produsele să ajungă acolo unde era nevoie de ele, Unilever a colaborat cu mai multe ong-uri precum Crucea Roșie, Salvați Copiii sau AjutorSpitale.ro.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.