Confidenţialitate

DEȘTEPTAREA: Știri bune în vremuri rele | MIERCURI, 08 aprilie

Patru mari companii românești, adică Bitdefender, Mobexpert, Banca Transilvania și eMAG  au lansat platforma integrată „Donează pentru linia întâi”.

Prin intermediul ei vor să sprijine medicii și personalul sanitar, precum și polițiștii, armata și jandarmii, cu toții implicați în lupta cu pandemia de coronavirus.

Cele patru companii au donat până acum 4 milioane de lei și s-au implicat în achiziții, distribuție și organizarea platformei de donații. Până acum au fost contractate peste 40 de milioane de măști, mănuși, combinezoane și peste 2 milioane de măști FFP2.

Obiectivul lor este să strângă donații lunare de 50 de milioane de lei, iar toate donațiile vor fi vizibile, în timp real, pe www.emag.ro/doneaza.

Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a dat și el o mână de ajutor spitalelor orădene. El  şi-a donat o treime din salariu și spune că va face acest lucru cât va dura criza sanitară. De asemenea,  le-a cerut directorilor din Primărie să îi urmeze exemplul.

Drept urmare, 15 șefi de instituții din subordinea municipalității și de direcții din Primărie, precum și cei doi viceprimari au fiecare sume cuprinse  între 2.200 și 2.900 de lei.

Un sprijin în aceste vremuri grile vine și pentru două spitale prahovene. Compania Medimfarm donează 10.000 de măști Spitalului Municipal Câmpina și alte 10.000 Spitalului Județean de Urgență Ploiești.

Și compania Arctic continuă să susțină lupta împotriva Coronavirus și donează produse electrocasnice  în valoare de 1,4 milioane de lei. Este vorba despre frigidere, mașini de spălat, uscătoare, cuptoare cu microunde, filtre de cafea și fierbătoare, pentru cadrele medicale și spitalele din România.

Alocarea produselor se face în parteneriat cu Federația Solidaritatea Sanitară din România, Crucea Roșie Română și Asociația Zi de Bine.

În fine, fundația AVON anunță o donație de 1 milion de dolari ONG-urilor din toată lumea care sprijină femeile și copiii care se confruntă cu violența domestică.

O parte din fonduri vor fi alocate și în sprijinul victimelor violenței domestice din România.

Tot în România, fundația Avon va dona adăposturilor pentru femei obiecte de primă necesitate, de la produse pentru igiena personală până la dezinfectanți pentru mâini și săpunuri.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.