Confidenţialitate


Deșteptarea: Sala de sport nefolosită de elevi, transformată în loc de petreceri pentru localnici | VIDEO


Deșteptarea: Sala de sport nefolosită de elevi, transformată în loc de petreceri pentru localnici | VIDEO

În comuna Drăgotești, județul Gorj, sala de sport, construită la o distanță considerabilă de școlile din localitate, rămâne neutilizată pentru orele de educație fizică, potrivit stirileprotv.ro

Profesorii susțin că timpul necesar pentru deplasare face imposibilă desfășurarea cursurilor acolo.

Cosmin Necșulea, directorul școlii generale din Drăgotești, explică faptul că singura activitate organizată recent a fost un târg de Crăciun, în cadrul programului „Săptămâna Altfel”, însă orele de sport nu se țin din cauza distanței mari.

În schimb, sala a devenit un loc de distracție pentru unii localnici. Un angajat al Primăriei a fost surprins dansând pe o masă, înconjurat de sticle de bere și vin, după un meci de fotbal.

Primarul comunei, Vili Pasăre, susține că sala este folosită și pentru activități sportive, inclusiv pentru antrenamentele unor copii din localitate. În ceea ce privește petrecerea, edilul îl apără pe angajatul său, argumentând că masa pe care a dansat îi aparține acestuia și că a vrut doar să-i testeze rezistența.

În rândul localnicilor, părerile sunt împărțite. Unii spun că nu știu exact care este scopul sălii, în timp ce alții consideră că ar putea fi folosită mai bine atât de elevi, cât și de adulți pentru activități sportive.

Profesorii sunt revoltați de situație și consideră că elevii sunt cei mai dezavantajați, în timp ce sala de sport este folosită în moduri care nu au legătură cu educația.

Matinalii Adi Luca și Luca Pastia au discutat despre acest subiect în Deșteptarea:

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…