Se anunță un sezon bun pentru litoralul românesc, în condițiile în care sunt mulți românii care și-au făcut rezervări pentru concedii la mare, a spus în emisiunea Deșteptarea, Anca Nedea, director al Organizației Patronale Mamaia-Constanța.
Ea a amintit că anul acesta nu mai există restricțiile care în sezonul trecut i-au făcut pe unii români să-și amâne concediile sau să aleagă alte destinații de vacanță:
”Se anunță un sezon bun și noi ne bucurăm pentru că românii vin la mare, există cerere, există apetit de consum și sunt convinsă că există atât pentru România cât și pentru alte destinații tradiționale de vară unde se duc românii, ceea ce este foarte bine, credeți că mai comentează cineva când după anul trecut, în pandemie, nu puteam să mișcăm nici unii și acum, iată, umblăm pe plajele românești, pe zonele de promenadă, fără mască, chit că este destul de aglomerat, ăsta este adevărul. Mai putem participa și la câte un eveniment, arată bine sezonul ăsta comparativ cu anul trecut și asta ne bucură”.
Anca Nedea a vorbit și despre nemulțumirile celor care au fost deja la mare și s-au plâns că după extinderea plajelor, în Mamaia, nisipul nu e deloc fin, iar apa e destul de adâncă de cum intri în mare.
”Nisipul nu este ciment, adică tare. E un nisip care nu este fin, are multe scoici, este o chestie explicabilă, nu prea aveam multe variante. Aceste extinderi s-au făcut scoțând din larg nisip cu multe scoici, iar de la an la an acest material se va sparge și se va transforma în nisip fin”.
În urma lucrărilor de extindere a plajelor, stațiunea Mamaia va avea din acest sezon estival o suprafață de plajă nouă de peste 50 de hectare.