Discuțiile despre Respect și Egalitate de Șanse continuă în această săptămână, în proiectul editorial Deșteptarea României, cu una dintre cele mai discriminate categorii de persoane: rromii.
Rromii sunt cea mai mare minoritate din Europa.
„Sondajul Uniunii Europene privind Minorităţile şi Discriminarea” din 2009, primul realizat de Agenţia pentru drepturi fundamentale a Uniunii Europene (FRA), arăta că în UE, în medie, unul din doi respondenţi de etnie romă a fost discriminat cel puţin o dată în ultimele 12 luni. Majoritatea respondenţilor de etnie romă au considerat că discriminarea din cauza originii etnice sau statutului de imigrant este foarte sau destul de răspândită în ţara lor – spre exemplu, 90% în Ungaria şi 83% în Republica Cehă. În Bulgaria şi România, numai 36%, respectiv, 42% dintre respondenţi au identificat discriminarea din cauza originii etnice sau statutului de imigrant ca fiind larg răspândită. Cu toate acestea, procentele sunt mai ridicate decât cele pentru alte categorii posibile de discriminări.
Următoarele sondaje având o temă similară au arătat că percepțiile se schimbă greu iar rromii se mențin printre categoriile cele mai discriminate de persoane, inclusiv în România.
Ce să facă statul ca să-i integreze pe rromi?
Așteptăm răspunsurile voastre pe pagina de Facebook Radio Europa FM sau sub formă de mesaje audio prin WhatsApp la 0728.111.222.
Adunăm toate răspunsurile și la analizăm la finalul săptămânii într-o nouă ediție Deșteptarea României. Vineri, de la ora 13:15, Cătălin Striblea îl are invitat pe sociologul Gelu Duminică.
Prin acest demers editorial de o amploare fără precedent, Europa FM își propune să scoată la lumină noi perspective și soluții la vechi probleme și să ofere contextul propice unei coeziuni între toți factorii sociali implicați, motivându-i și inspirându-i cu o viziune puternică a unei Românii deșteptate.
Suntem convinși că, lansând dezbaterea deschisă și pragmatică pe frecvențele celui mai ascultat radio în orașele din România, vom demonstra cât de răspândite sunt dorința și voința de progres și transformare la nivelul populației și vom provoca reacții concrete, fapte, nu vorbe, din partea celor mai înalți responsabili.
Suntem conștienți că, pentru a avea rezultate, un astfel de demers necesită timp și efort comun, însă avem certitudinea că suntem mulți cei care ne dorim o Românie “deșteptată” și un viitor mai bun, mai sigur și mai sănătos pentru copiii noștri în această țară.
Credem că doar împreună putem reuși și, tocmai de aceea, ne propunem ca, prin campania Deșteptarea României, să îi aducem împreună, pe aceeași frecvență, pe românii cu inițiativă, pe cei implicați și dornici să aibă un impact pentru a genera progres construit pe principii solide.