Expansiunea rapidă a mașinilor electrice este o provocare enormă pentru reţelele electrice din Europa. Anul trecut, unul din cinci autovehicule vândute în Europa în anul 2021 a fost electric.
Creşterea masivă anticipată a numărului de vehicule electrice, de la aproximativ 5 milioane de autoturisme, vehicule comerciale uşoare şi vehicule grele în prezent, la 130 de milioane de vehicule până în 2035 va avea impact asupra reţelei, arată un nou raport realizat de EY şi Asociaţia industriei europene de energie – Eurelectric și citat de Agerpres.
„130 de milioane de vehicule electrice sunt aşteptate în Europa până în 2035, susţinute de aproximativ 65 de milioane de puncte de încărcare. Creşterile rapide şi imprevizibile ale cererii de încărcare pot cauza probleme reţelelor electrice, cum ar fi fluctuaţiile de tensiune şi chiar întreruperi în alimentarea cu energie electrică.”, susţine Mihai Drăghici, Director, Consultanţă, EY România.
De asemenea, potrivit raportului, un eventual efect destabilizator nu ar urma să fie provocat de creşterea cererii, ci mai degrabă de faptul că mii sau chiar milioane de vehicule electrice vor fi alimentate simultan.
Analiza EY relevă că reţelele, care sunt deja extrem de solicitate în numeroase zone, s-ar putea transforma în puncte de blocaj, dacă perioadele de vârf pentru alimentarea vehiculelor electrice ar coincide cu intervalele de solicitare maximă în general.
Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.