S-a împlinit un an de la invazia Rusiei în Ucraina, un moment care a declanșat cel mai devastator război european de după 1945, cel mai mare val de refugiați în Europa, peste 15 milioane de oameni, tot după al doilea război mondial, și care a provocat distrugeri îngrozitoare și atrocități oribile.
În același timp, atacarea Ucrainei de către ruși a obligat lumea liberă să-și reconsidere poziționările strategice, dependența energetică de resursele rusești și raportarea la valorile democratice.
Războiul despre care Kremlinul credea că va dura trei zile a intrat în al doilea an. Armata rusă este, însă, în continuare, pe teritoriul ucrainean și provoacă distrugeri și ucide oameni, și nu e clar dacă ucrainenii vor avea prea curând forța de a-i respinge peste granițe, în ciuda ajutorului militar occidental.
Cum vedeți viitorul acestui război? În discursul de pe 21 februarie, Putin n-a mai anunțat niciun obiectiv militar, ci doar a repetat obiectivele politice foarte vagi și cam caraghioase de acum un an – denazificarea Ucrainei, de pildă.
Va reuși Occidentul să-și mențină solidaritatea cu ucrainenii?
În Deșteptarea, a fost invitat, prin telefon, Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTune.