Medicul nutriţionist Mihaela Bilic afirmă că „produsele expirate nu sunt obligatoriu şi stricate”. Într-o postare pe facebook, ea mai spune că produsele fermentate şi mucegăite pot fi chiar benefice, având în vedere efectul lor probiotic.
„Brânza cu cat e mai <<împuţită>>, cu atât e mai interesantă, E bine de ştiut că un iaurt poate fi consumat încă 3 săptămâni după termenul de expirare, cu condiţia să fi fost păstrat la rece. Va fi mai acid şi mai acrişor tocmai pentru că are mai multe colonii de lactobacili. Ciocolata poate fi consumată chiar şi la un an de zile după ce a expirat (chiar dacă are o peliculă albă), iar pastele făinoase şi orezul până la 2 ani. Mierea nu se strică niciodată, cel mult se zahariseşte şi atunci trebuie pusă în apă caldă. Până şi produsele congelate au termen de expirare, însă le puteţi consuma liniştiţi chiar dacă a mai trecut un an în plus”, scrie Mihaela Bilic.
Chiar şi conservele (cu condiţia să nu fie bombate) şi laptele UHT se păstrează timp îndelungat şi pot fi consumate până la 2 ani după expirare.
Nu la fel se întâmplă cu carnea și peștele. Mihaela Bilic susţine că sunt „produse extrem de perisabile şi termenul de garanţie nu poate fi depăşit”. Însă nu trebuie să „aruncăm biscuiţii, dulceaţa sau parmezanul pentru simplu fapt că s-a depăşit data înscrisă pe etichetă”.
Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.