Pentru cine are curiozitatea și răbdarea să se informeze cu privire la candidații din alegerile acestea – prezidențiale și parlamentare – nu e greu să observe că nemulțumirea perfect justificată a societății față de politicieni a fost speculată în propriul interes de actori politici cu interese malefice, dar și de escroci în toată puterea cuvântului, care se vor strecura acum în parlament pe valul furiei populare.
Un caz tipic este al candidaților de pe listele așa-zisului Partid al Oamenilor Tineri, care s-a asociat cu favoritul din alegerile prezidențiale, Călin Georgescu.
Presa a analizat listele de candidați ale partidului POT și a descoperit cazuri spectaculoase: un condamnat pentru conducere sub influența alcoolului, un afacerist care a furat un acumulator de bormașină de la Leroy Merlin, un fost securist care a făcut Poliție Politică, un viitor deputat de București trimis în judecată de DNA.
Publicația G4 Media a găsit pe listele POT un domn, Răzvan Mirel Chiriță, primul pe lista de candidați la Camera Deputaților, care a vândut în pandemie materiale sanitare la prețuri supraevaluate primăriei Slatina. Prejudiciul este de 2,5 milioane de lei, a constatat DNA, care l-a trimis în judecată.
Un alt candidat al partidului POT pentru Senat, de data asta, Petru Octav Ursăscu, a fost condamnat acum 2 ani de Judecătoria Cornetu la 9 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru săvârşirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Un alt candidat al acestui partid, Relu Florin Merișanu, foarte probabil viitor senator după validarea mandatului, a fost prins de paznicii unui supermarket, acum 2 ani, că furase un acumulator de la o bormaşină electrică, în valoare de 139 lei, pe care l-a băgat în buzunarul de la geacă.
A scăpat în ultimul moment de dosar penal, după ce procurorii au decis că nu merită cheltuielile să-l trimită în judecată. Dar iată că Partidul Oamenilor Tineri a considerat că merită să-l trimită în Parlament, unde cetățenii îi vor plăti de-acum înainte salariul.
Un alt candidat, Daniel Mihai Plai, aflat pe primul loc pe lista de la Arad, a fost trimis în judecată de procurorii militari ai DNA în 2011 într-un dosar de fraudare a unui examen în urma căruia dorea să se angajeze ca militar profesionist. Plai a și fost condamnat definitiv în 2015 la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.
Încă un caz – Marian Rizea, alt candidat POT, de la Vâlcea, tot pe locul 1 la Cameră, a ajuns în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București după ce Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a descoperit că, în calitate de fost ofițer al Securității, a făcut poliție politică pe vremea lui Ceaușescu și a încălcat drepturile omului. Altfel, în ultimii ani, acest domn a tot trecut pe la diverse partide, în speranța că prinde vreo sinecură, ceva.
Când a fost rugată de reporterii G4 Media să comenteze această situație, șefa de la partidul POT, Anamaria Gavrilă, a transmis: ”La SOS (partidul condus de Diana Șoșoacă n.r.) ce ați descoperit? Când descoperiți pe toți ceilalți de la celelalte partide, atunci voi comenta și eu.”
Adică vechiul argument – păi ce, și ceilalți fac la fel. Păi ideea nu era, tocmai, să vină partide noi, care să nu mai facă ce făceau alea vechi? Nu ne-au promis schimbarea? Unde e schimbarea, dacă fac tot aia, ba chiar mai rău?
Cât de naivi putem fi? Cât de orbi și surzi putem fi, ca să refuzăm să vedem realitatea și să refuzăm să ascultăm adevărul că suntem victimele unei șarlatanii în masă, pusă la punct în laboratoare de război hibrid? Democrația noastră, fragilă, imperfectă, vulnerabilă cum e ea, este sub atac și pe cale să se prăbușească deoarece tocmai cei care ar trebui s-o apere și s-o repare, unde e stricată, deci tocmai noi, cetățenii, suntem pe cale să ne predăm țara dușmanilor noștri, orbește, fără luptă și fără niciun strop de rațiune.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.
Foto: Inquam/Marian Calestru