Confidenţialitate

DEȘTEPTAREA: Primăria Capitalei, împiedicată în propria birocrație în cazul parcării park&ride din cartierul Pantelimon

Am rămas cu gândul la parcarea despre care Nicușor Dan spunea la sfârșitul lunii iulie că era gata în proporție de 99 la sută. Și tot primarul Capitalei spunea atunci că parcarea cu trei etaje urma să fie inaugurată în cel mai rău caz pe 1 noiembrie.

Azi, 13 decembrie, tot nu avem o dată clară la care Primăria ar putea să inaugureze parcarea, deși am întrebat în mod explicit acest lucru.

Tot punând întrebări și trimițând mailuri, a devenit din ce în ce mai clar că parcarea nu a fost dată în folosință pentru că Primăria Capitalei nu a fost în stare, culmea, să își emită sieși documentele de care are nevoie.

Și dacă Primăria însăși se împiedică de cel puțin 4 luni jumate în propria-i birocrație, ce poate face un bucureștean care are nevoie de o autorizație oarecare?

Ascultați un reportaj de Victor Marin.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Conform surselor Europa FM, din dosarul de racordare la rețeaua de curent electric ar lipsi chiar autorizația de construire a racordului. Nu autorizația de construire parcării propriu-zise, ci doar a racordului electric. Cum în București sunt multe zone în care nu clar cine-ce autorizație poate să emită, am întrebat Primăria Capitalei, cu subiect și predicat, cine trebuie să emită acest document. Primăria Capitalei, sau Primăria Sectorului 2? Ni s-a răspuns că…

Vă rugăm să adresați operatorului E-DISTRIBUȚIE MUNTENIA S.A. pentru mai multe informații.

Așadar, o instituție publică ne-a trimis să ne informăm de la o instituție privată. A doua observație ar fi că în corespondența purtată cu Primăria Capitalei nu s-a menționat nicio clipă că autorizația de construire ar exista sau nu. Sau eventual (deși, puțin probabil) că aceasta nu ar fi necesară. Și da, am cerut Primăriei autorizația de construire despre care, sincer vorbind, nu credem că există. În fine… compania de electricitate ne-a răspuns că…

Lucrările de racordare se află în termenul de 90 de zile de la data obținerii acordului de execuție, ce se eliberează de către administratorul domeniului public.

Așadar, “acord de execuție”, nu “autorizație de construire”. Sunt două documente diferite, cu mențiunea importantă că și acordul de execuție este în curs de obținere. Nu ar trebui să dureze prea mult, dar nici documentul respectiv nu există încă. Până când Primăria nu își emite sieși toată actele, compania de electricitate nu are cum să alimenteze cu caracter permanent parcarea. Și implicit, va rămâne închisă. Parcarea se află în Sectorul 2 al Capitalei și Primăria Generală, cea care a făcut investiția, ar avea nevoie și de un aviz de la Primăria de sector. Angajații Primăriei Sectorului 2 ne-au spus că nu ar avea nicio problemă să îl elibereze, doar că mai întâi, cineva trebuie să-l ceară. Mai exact…

(…) nu există nicio solicitare în vederea emiterii avizului Primarului Sector 2 pentru elaborarea documentaţiei tehnice pentru autorizarea executării lucărilor de racordare a parcării la reţeaua de curent electric.

În același răspuns, Primăria de Sector adaugă faptul că în trecut, i s-a cerut și a acordat avizul pentru construirea parcării și a terminalului de transport. Dar că…

(…) în cadrul acestora se regăsesc solicitate avize de amplasament şi nu de racordare sau de extindere reţea electrică.

Desigur, o bună parte din documentele care lipsesc trebuie semnate de Nicușor Dan însuși. Și asta durează, pentru că, așa cum spunea chiar la Europa FM, primarul Bucureștiului nu semnează… oricum.

Nicușor Dan: – Vă asigur că orice autorizație pe care o semnez, o văd inainte. Ce preferați? Un primar care semnează ca primarul, și în felul ăsta să vedeți construcții în parcuri și blocuri între care? Sau un primar care își ia un timp ca să se uite pe fiecare act, împreună cu consilierii lui? La început a fost mai greu, pentru că nu am controlat tot fenomenul. Acum, sunt 10 cazuri tip.

Și mai spunea Nicușor Dan în același interviu, timpul în care se emit autorizațiile ar fi scăzut semnificativ. Deși, pasajul anterior face parte dintr-un dialog cu o doamnă care aștepta o autorizație construire de mai bine de 6 luni. În fine, haideți să mai ascultăm încă o declarație a lui Nicușor Dan, din 29 iulie. Atunci, primarul anunța că parcarea din Pantelimon se va deschide cel târziu pe 1 noiembrie.

Nicușor Dan: – Vreau să mulțumesc constructorului că a continuat să lucreze în ritmul în care s-a angajat. Chiar dacă noi nu am fost în stare să plătim în ritmul în care noi ne-am angajat. După cum știți, Primăria a avut un blocaj financiar din care am ieșit abia în martie aprilie. Încă odată mulțumesc constructorului, care a muncit pe banii lui, Pe care, sigur, o să ăi recupereze. O să ne achităm de toate sarcinile.

În declarații mai recente de atât, Nicușor Dan a tot spus că Primăria nu prea are bani. Cu sau fără legătură, recepția lucrării din Pantelimon nu s-a făcut încă, deși parcarea în sine este gata. Dar în momentul în care s-ar face recepția, Primăria ar trebui să îi achite constructorului suma restantă. În mod sigur, nu e o sumă neglijabilă pentru că toată lucrarea costă 55 de milioane de lei fără TVA. Ce nu e sigur este dacă Primăria are acești bani. Și nu e sigur nici faptul că întârzierile provocate de lipsa hârtiilor emise de Primărie pentru Primărie sunt chiar întâmplătoare….